Leader în profesie (III)

Bogdan Istrate

Leader în profesie (III)

Bogdan Istrate

Biography

Impactul voluntariatului | Bogdan Istrate

OAMR: Bogdan, ai fost nominalizat în 2017 la categoria Voluntarul Anului în domeniul de Sănătate în cadrul Galei Naționale a Voluntarului. Ce te-a determinat să alegi profesia de asistent medical? Dar cea de voluntar?

Povestea mea începe în 2001, moment în care am finalizat studiile liceale. Deși am reușit să trec de examenul de Bacalaureat cu o medie bună, am fost destul de confuz în ceea ce privește drumul de viitor pe care mi l-aș fi dorit pentru mine. În această situație, mama a fost cea care m-a împins către profesia de asistent medical. Apropo de cât de confuz eram eu pe atunci, cumva nimic nu s-a schimbat zilele acestea. Și acum tinerii care termină liceul sunt la fel de confuzi așa cum eram și eu în ceea ce privește facultatea pe care doresc să o urmeze, însă aceasta este o cu totul altă discuție. Din 2001 până în 2004 am urmat cursurile a 2 școli postliceale, ultima fiind Carol Davila. Am început cu stângul la Carol, după un an în care nu am învățat mare lucru la școala cealaltă, însă în scurt timp am demonstrat că îmi merit locul și că pot recupera. Am mers la practică la Spitalul Municipal – secția ortopedie, am fost serios, am făcut proiecte, mi-am luat examenele finale cu note aproape de maxim, am ajuns să fiu plăcut de echipa medicală din cadrul secției de ortopedie și…în final, am refuzat orice ofertă de angajare în sistem. La momentul respectiv, nu am simțit că domeniul este pentru mine, însă drumul tot cam pe acolo m-a purtat. În 2004 m-am angajat ca asistent medical la Asociația Română Anti-Sida din București, ocazie cu care, împreună cu medicul asociației, am îngrijit plăgile consumatorilor de droguri injectabile din București. Pe atunci am făcut parte din primul serviciu de reducere a riscurilor din București care se adresa acestui grup. Timp de 3 ani am făcut acest lucru, iar după Asociația Română Anti-Sida au urmat alte asociații și fundații bucureștene și odată cu ele și…voluntariatul.

OAMR: Cum se împletește profesia cu voluntariatul?

Când ajungi să lucrezi pentru o organizație, inevitabil dai nas în nas și cu voluntariatul prin faptul că vei face ceva pentru asociație în regim de voluntariat, vei avea proiecte de voluntariat, vei manageria voluntarii săi sau altele. Încă din 2002, înainte să devin angajat al ARAS, am voluntariat pentru ei. Pe atunci activitatea de voluntariat a constat în livrarea de sesiuni de prevenire HIV în licee, lucru pe care l-am reînceput în 2014, moment în care chiar nu mai credeam că este nevoie de așa ceva. Așadar, ceea ce făceam la ARAS atunci s-a legat foarte bine de activitatea mea de voluntariat din prezent. Mai mult decât atât, toate noțiunile învățate în școală despre infecția cu virusul HIV și alte infecții cu transmitere sexuală m-au ajutat la livrarea sesiunilor din licee. În concluzie pentru mine a fost o potrivire pozitivă care mi-a fost de mare ajutor în activitatea mea. Însă nu mereu este așa… Important este să înțelegem valoarea voluntariatului și cum acesta poate schimba destine, așa cum ceea ce fac eu astăzi – prevenire HIV în licee, până la urmă, poate ține un tânăr la distanță de o potențială infecție cu HIV. În concluzie, oricine poate face voluntariat; important este să vedem în voluntariat o valoare adăugată vieții noastre și nu o obligație sau o activitate care nu are deloc efecte.

OAMR: Cum arată o zi în care ai activități educaționale în școli? 

Pentru mine este o zi stresantă pentru că știu că nu voi avea timp să mănânc, să merg la toaletă sau să iau pauze mai mari de 5-10 minute. Însă trec peste gândindu-mă la motivul pentru care mă aflu acolo. Practic, în liceele în care eu merg, cele din orașe mici spre medii, pot fi singura șansă a liceenilor de acolo să afle ce le trebuie ca să se mențină sănătoși. Așadar, ziua mea începe în liceul respectiv, unde mă deplasez cu echipa sau cu un coleg, aranjând sala pentru sesiune și așteptându-i pe tineri să apară. Pot avea între 8 și 10-11 ore într-o zi, în funcție de numărul de clase din liceul respectiv. Practic, țin câte o sesiune de 50 de minute pentru fiecare clasă a liceului. Și apoi apare clasa, cadrul didactic, pe care de obicei îl poftesc afară pentru că altfel tinerii nu mă vor întreba mai nimic, și începem. La început, liceenii nu știu la ce să se aștepte. Se gândesc că voi folosi un PPT, le voi spune câte ceva și asta va fi. Însă ceea ce nu știu ei este că noi am elaborat un conținut de sesiune amuzant și interactiv, o combinație între stand-up comedy și o sesiune medicală, cu informația adaptată pentru ei. Încep de obicei cu o glumă, apare apoi și a 2 a, ei se destind, ascultă, râd, află, răspund la întrebări, aplaudă, pleacă fericiți și răspândesc informația legată de sesiune printre colegi. Deja de la a 2 a clasă, toți știu despre ce va fi vorba. În timpul sesiunii de 50 de minute apuc să le spun despre diferența dintre HIV și SIDA, cum se transmite, cum nu se transmite, testare și tratament, ce să faci când cunoști o persoană care trăiește cu HIV, cum se folosește corect un prezervativ, de la momentul cumpărării acestuia până la aruncarea la gunoi după folosință, și ce alte metode de contracepție sunt disponibile pentru ei, inclusiv despre abstinență ca metodă 100% sigură. La final le ofer câte un prezervativ gratuit și materiale informative suplimentare. Primele 2-3 clase sunt ușor de manageriat pentru că sunt fresh, însă de la a 4 a sau a 5 a oră trebuie deja să îmi strâng energia pentru ca și acele clase să se bucure de aceeași sesiune la care au participat primele clase. Și DA, spun de 8-10 ori același lucru, câte 2-3 zile la rând, și de fiecare dată, la fiecare clasă, trebuie să fiu ca la prima clasă. Și uite așa se mai duce un liceu și încă unul și…am ajuns la peste 30. Și apropo de cum mă ajută ce am învățat în școala de asistenți, în pauze le răspund și la întrebările suplimentare pe care le mai au și pe care vor să mi le adreseze doar mie, în privat. Așadar, iată!

OAMR: În proiectele tale de voluntariat lucrezi în cadrul unei echipe. Care este componența echipei tale?

Este clar că nu aș putea face ceea ce fac fără o echipă care să mă ajute cu organizarea logistică, cu necesarul de materiale și alte aspecte organizatorice. Am un coleg care mă ajută cu comunicarea cu liceele de interes, unul care se ocupă de cazarea și mâncarea în orașele în care voi merge, unul sau doi care merg cu mine, unul conduce, altul comunică la fața locului cu managementul liceelor. Așadar suntem o echipă care facem bine și care se străduiește an de an să găsească resursele necesare pentru ca noi și noi licee să beneficieze de aceste sesiuni de prevenire HIV. Toți suntem voluntari, acesta fiind proiectul de suflet al nostru și al organizației, și ne place să vedem că tinerilor le sunt utile sesiunile și informațiile pe care le oferim, dar și modul în care o facem.

OAMR: Cum te împlinește activitatea de voluntariat? 

Mă împlinește prin faptul că știu că îi ajut pe tinerii de liceu să înțeleagă care sunt consecințele sociale și medicale ale unei potențiale infecții cu HIV și mai mult decât atât, mă împlinește să știu că o mare parte dintre ei se vor proteja și vor decide responsabil atunci când va veni vorba de începerea vieții sexuale. După 8-10 ore pe zi de livrat sesiuni în care îmi folosesc destul de mult energia – sunt și mai agitat de fel, 2-3 zile la rând mă hrănesc cu gândurile de mai sus și știu că trebuie să mergem mai departe, cel puțin până statul va prelua ceea ce fac eu și va avea experții proprii. Apropo de voluntariat, eu mai zic așa: – Contează enorm ceea ce faci ca voluntar, însă contează și mai mult să vezi că cei pe care i-ai ajutat au ajuns să ajute la rândul lor. În felul acesta se dezvoltă o rețea de oameni responsabili care își folosesc energia, timpul și abilitățile în beneficiul celor care au cel mai mult nevoie de ele, pentru ca aceștia, în final, să ajungă independenți și să ajute la rândul lor. Să știți că nu aș renunța pentru nimic în lume la ceea ce fac acum, deși știu că odată cu trecerea anilor voi ajunge să fiu nepotrivit pentru aceste sesiuni și sper ca locul să îmi fie luat de un tânăr la fel de haios și creativ, așa cum sunt eu. Însă până atunci mai am ceva ani în care voi mai livra astfel de sesiuni. Sper ca cititorii voștri să fie convinși de valoarea voluntariatului, sper să se decidă să aloce măcar 1 oră celor în nevoie și apoi, să aștepte în schimb doar zâmbete și acel sincer – Mulțumesc!

OAMR: Care este sursa de motivație care hrănește energia pe care o dedici pentru tineri și educația lor?

Cu mine părinții nu au vorbit despre infecția cu HIV, ce presupune debutul vieții sexuale și folosirea corectă a prezervativului. Nici părinții colegilor mei nu au vorbit cu ei, iar în 2018, doar 1-2 din 30 de elevi au discutat cu părinții, discuția fiind extrem de superficială. Pornind de la aceste aspecte și de la faptul că sunt orașe în care mergem în care nici un ONG nu a mai fost cu astfel de sesiuni de mai bine de 10 ani, îmi dau seama cât de important este ceea ce facem. Energia vine din zâmbetele liceenilor cu care stau de vorbă, din aplauzele primite la final, din întrebările pe care le primesc, bucuria primirii unui prezervativ, din utilitatea lucrului pe care îl fac, din echipa pe care o am, din pornirea mea pentru proiecte sociale și de voluntariat, din nevoia de a produce o schimbare, din premiile primite pentru ceea ce am reușit și din multe altele.

Cred însă că cel mai greu este atunci când livrez sesiuni timp de 8-10 ore la rând, câte 2-3 zile. Câteodată îmi spun – Gata! Asta este. Nu mai pot! Însă apoi vine o altă clasă și încă o clasă și la finalul zilei vezi că ai vorbit cu 200-300 de elevi și abia atunci îți dai seama ce ai reușit…încă o dată! Dincolo de aceste aspecte, ca asistent medical MĂ SIMT OBLIGAT, obligat să ofer acest suport, să fiu lângă cei care au nevoie de informațiile și sfaturile mele, în momentul acela al vieții lor. Așadar, energia internă plus simțul responsabilității față de cei din jur au făcut din mine voluntarul care sunt astăzi. Și nu sunt singur sau singurul, ceea ce mă bucură!

OAMR: Mesajul tău pentru colegii tăi, atât din prisma voluntarului cât și al asistentului medical.

Dragă salvator, indiferent de orașul în care te afli, vreau să știi că apreciez enorm de mult ceea ce faci pentru pacienți. Salvezi vieți în fiecare zi prin modul în care îi ajuți pe medici și prin faptul că ești acolo pentru oamenii în nevoie. Viața în spital presupune un anumit ritm și un nivel mare de concentrare. Poate mai ai și familie sau alte responsabilități. Citind rândurile scrise de mine, poate că îți spui – Ce frumos! Bravo lui! Apoi pui revista undeva și povestea mea devine uitată. NU MĂ UITA și nu uita că și tu ai o oră pentru o persoană, un grup de persoane sau o cauză socială preferată. O oră, doar atât…ce zici?

Folosește-ți cunoștințele medicale pentru aceia care nu ajung la o unitate sanitară sau ca și în cazul meu, pentru tinerii care au nevoie de un om care să îi sfătuiască de bine sau…pentru orice altă cauză preferată. Nu am ales meseria aceasta pentru altceva decât pentru a ajuta și a oferi experiența medicală celor bolnavi sau în nevoie. Însă și cei care nu au neapărat o afecțiune pot beneficia de tine…pentru că tu ești de-al meu, omul alături de care fac bine, zilnic, chiar și timp de…o oră! Așadar, ai o oră de oferit?